Victorie meritată la Șag: Unirea încheie sezonul regulat cu succes

În etapa a XXII-a din Liga a III-a, Seria 7, ultima a sezonului regulat, Unirea Sântana s-a impus în deplasare, scor 3-2 (1-1), pe terenul celor de la Timișul Șag, la capătul unui joc bun, controlat în mare parte de echipa noastră.

Băieții noștri au arătat determinare și consistență pe tot parcursul partidei, reușind să gestioneze bine momentele importante și să își creeze numeroase ocazii de gol. Pe lângă cele trei reușite de pe tabelă, Unirea a mai avut alte 5-6 situații mari, care ar fi putut face diferența și mai clară.

La finalul partidei, antrenorul Adrian Abrudean a subliniat meritele echipei: „O victorie pe deplin meritată, în urma unui joc consistent. Pe lângă cele 3 goluri marcate, am mai avut 5-6 situații mari, dar din păcate nu am fost foarte eficienți, dar mă bucură foarte mult evoluția jucătorilor, implicarea lor în joc, echilibrul pe ambele faze ale jocului. Sunt convins că și suprafața terenului a contat, pentru că am jucat pe un teren de iarbă foarte bun. Aveam nevoie de această victorie, pentru că nu am reușit să câștigăm în această parte a campionatului, cu toate că în celelalte meciuri, cu excepția celui de la Pecica, în care într-adevăr am prins o zi mai proastă și chiar și arbitrajul a lăsat de dorit, consider că și cu Unirea Alba Iulia și mai ales la Unirea DMO meritam mult mai mult.”

În ceea ce privește perioada următoare, tehnicianul nostru a adăugat: „Așteptăm rezultatele celorlalte meciuri care vor avea loc mâine pentru a vedea configurația clasamentului după sezonul regulat, dar noi vom încerca să obținem cât mai multe puncte din jocurile care au rămas, iar la finalul sezonului vom vedea exact ceea ce am reușit pentru o echipă nou promovată.”

Unirea Sântana încheie astfel sezonul regulat cu o victorie importantă și cu încredere pentru ceea ce urmează.

Continuăm să luptăm și să privim înainte.

Hai, Unirea Sântana!

Vezi mai mult