Un nou sezon de Liga a III-a începe sâmbătă pentru Unirea Sântana, iar primul nostru meci ne duce la Alba Iulia. De la ora 18:00, pe Stadionul „Cetate”, echipa noastră o va întâlni pe CSM Unirea Alba Iulia, într-un debut care ne pune încă din prima etapă în fața unei formații cu obiective importante pentru noul sezon.
Pentru noi, sezonul oficial a început în Cupa României. Am trecut convingător de Viitorul Arad, scor 4-0, în turul I, iar în turul următor am avut parte de un duel echilibrat cu Timișul Șag, în fața căreia am cedat la limită, 2-3. Cele două partide au reprezentat primele teste oficiale și au venit după o perioadă de pregătire în care echipa și-a construit treptat forma pentru ceea ce urmează.
Cu câteva nume noi în lot și sub comanda lui Adrian Abrudean, Unirea Sântana pornește la drum cu dorința de a obține un rezultat pozitiv chiar din prima etapă. Misiunea nu va fi una simplă, pentru că adversara noastră și-a anunțat deja obiectivul de a lupta pentru promovarea în Liga a II-a.
CSM Unirea Alba Iulia vine după un sezon în care a fost implicată în lupta pentru promovare. Formația albaiuliană a ajuns până la baraj, unde a fost eliminată în finala pentru accederea în eșalonul secund. Cu un lot și un staff tehnic noi, gazdele vor încerca să înceapă noul sezon cu o victorie în fața propriilor suporteri.
Adrian Abrudean pune accent pe munca depusă în perioada de pregătire și pe încrederea pe care jucătorii trebuie să o aibă în ceea ce au construit până acum:
„Din punctul meu de vedere, ne-am pregătit bine. Le-am spus băieților, când am început pregătirea, că fiecare secundă din antrenament îți construiește viitorul, deoarece succesul nu vine din întâmplare, ci vine din repetiție, disciplină și sacrificii. Să știe că munca bate talentul atunci când talentul nu muncește suficient. Singura modalitate de a face o muncă grozavă este să iubești ceea ce faci, iar antrenamentul este locul unde începe performanța. Totul ține de calitatea acelei performanțe, iar nivelul pe care îl atingem este un rezultat direct al pregătirii noastre. Seria pare, la prima vedere, echilibrată. Într-adevăr, cei de la Unirea Alba Iulia au declarat că obiectivul lor este clar, accederea în Liga a II-a. Noi chiar la ei vom debuta în noul sezon. Este clar că ei pornesc favoriți. Dar succesul în fotbal începe cu credința. Tactica și informațiile sunt instrumentele care îi inspiră pe jucători să aibă încredere în planul de joc. Iar câștigarea începe cu convingerea grupului că are ceea ce îi trebuie pentru a câștiga. Eu sper că la ora jocului băieții să aibă încrederea necesară în tot ceea ce am pregătit și vom pregăti până la ora jocului. Îmi pare rău că nu am tot lotul la dispoziție, dar asta este situația în momentul de față. Avem trei jucători accidentați pe care sper să îi recuperăm cât mai repede.”
Primele 90 de minute ale noului sezon ne găsesc, așadar, într-o deplasare dificilă, dar și cu încrederea că munca din această vară poate fi transformată în rezultate. La Alba Iulia mergem concentrați, cu respect pentru adversar, dar și cu dorința de a ne ridica la nivelul unui astfel de debut.