Pregătirile pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă, iar Unirea Sântana face noi pași în consolidarea lotului. Cu gândul la provocările care urmează, clubul nostru își întărește echipa prin transferul a doi jucători care vor aduce experiență, energie și perspective importante pentru viitor.
Primul dintre aceștia este Florin Scrob, portar care revine la Unirea Sântana după experiența acumulată la Șoimii Pâncota. Reîntoarcerea sa are o semnificație aparte, fiind un fost jucător al clubului și dublu campion județean la nivel de juniori U19 în tricoul Unirii, făcând parte din generația care a disputat și o finală zonală la nivel național. În plus, Florin este deja implicat în dezvoltarea tinerilor fotbaliști ai clubului, activând ca antrenor cu portarii în cadrul centrului de copii și juniori, dar și ca antrenor al grupelor U19 și U15.
Al doilea nume nou este Darian Ancateu, mijlocaș under născut la 12 septembrie 2008, care vine de la academia UTA Arad. Tânărul fotbalist va face parte din lotul echipei de seniori și reprezintă o investiție importantă în viitorul clubului.
Le urăm bun venit lui Florin Scrob și Darian Ancateu și le dorim mult succes în tricoul Unirii Sântana! Suntem convinși că, prin muncă și determinare, vor contribui la îndeplinirea obiectivelor echipei în sezonul care urmează.